Școala Gimnazială Bucovăț se află printre cei 30 de câștigători ai programului EduClick – Dăm Click pe România 2019, un program Ateliere Fară Frontiere, cu partener principal Societe Generale European Business Services și cu sprijinul Up România și Fundația Up. Prin câștigarea acestui proiect școala a obținut 15 calculatoare pentru dotarea sălii multimedia. Activitățile din proiect urmăresc formarea de competențe TIC care să fie utilizate de elevi ca instrumente de învățare și autocunoaștere, îmbunătățirea calității educației în școală prin transformarea procesului de predare-învățare, încurajarea elevilor să se implice în diferite activități extrașcolare, menite să le stimuleze creativitatea și interesul pentru diverse proiecte și competiții școlare.