Începând cu luna septembrie 2025, Școala Gimnazială Bucovăț implementează un proiect educațional ambițios, dedicat îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a activităților sportive, informative și creative pentru elevii, cadrele didactice și părinții din comunitatea noastră. Proiectul este finanțat prin Start ONG – un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, social, mediu, sănătate, cultural. Valoarea totală a programului este de 600.000 de euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice de învățământ preuniversitar și grupurilor informale/de inițiativă.

Scopul principal al proiectului este asigurarea unor condiții optime pentru desfășurarea orelor de educație fizică în sala de sport, precum și organizarea de activități educative care promovează un stil de viață sănătos și stimulează creativitatea elevilor. Prin dotarea sălii de sport cu un sistem de climatizare eficient și prin desfășurarea unor activități tematice pe parcursul anului școlar, ne propunem:

  • creșterea numărului de ore de educație fizică desfășurate în sala de sport – cel puțin 4 ore săptămânal pentru fiecare ciclu de învățământ (primar și gimnazial);
  • organizarea a cel puțin două activități informative pe tema stilului de viață sănătos;
  • desfășurarea a minimum patru ateliere de creație dedicate elevilor, cu realizarea a peste 100 de obiecte decorative și organizarea unei expoziții.

Proiectul este structurat în trei componente principale:

  1. Start viață sănătoasă! – în luna septembrie, au fost achiziționate și instalate aparatele de aer condiționat în sala de sport, asigurând astfel climatizarea eficientă a spațiului. În prezent, orele de educație fizică se desfășoară în condiții optime, indiferent de temperatura exterioară, oferind elevilor un mediu sigur și confortabil pentru mișcare și dezvoltare fizică.
  2. Stil de viață sănătos – în luna octombrie au debutat primele activități informative dedicate promovării unui stil de viață echilibrat. Elevii și cadrele didactice participă la sesiuni interactive pe teme precum alimentația sănătoasă, importanța mișcării regulate, prevenirea dependențelor și protejarea sănătății mentale și a mediului. Activitățile sunt coordonate de cadrele didactice de biologie și educație fizică, consilierul școlar, diriginții, învățătorii și educatoarele, cu sprijinul cadrelor medicale, reprezentanți ai Poliției și ai comunității locale, care sprijină școala în dezvoltarea unor obiceiuri sănătoase în rândul copiilor (informare, promovarea unor alternative sănătoase de petrecere a timpului liber etc.).
  3. Atelier creativ – tot în luna octombrie, au fost lansate primele ateliere de creație, în care elevii din ciclul primar și gimnazial au lucrat cu entuziasm la realizarea obiectelor decorative. Până în prezent, au fost realizate peste 60 de creații originale. Activitățile stimulează imaginația, lucrul în echipă și implicarea activă a elevilor în viața școlii.

Proiectul se adresează unui grup țintă format din 289 de elevi înscriși la Școala Gimnazială Bucovăț (preșcolari, elevi din ciclul primar și gimnazial), cadre didactice și părinți.

Prin implementarea acestui proiect, ne așteptăm la:

  • creșterea gradului de participare la orele de educație fizică și îmbunătățirea stării de sănătate a elevilor;
  • consolidarea relației școală–familie-comunitate prin activități comune de informare și consiliere;
  • dezvoltarea creativității și a spiritului antreprenorial în rândul elevilor;
  • utilizarea sălii de sport ca spațiu multifuncțional pentru activități educative, culturale și comunitare.

Prin acest proiect ne propunem să continuăm, cu sprijinul START ONG, crearea unui mediu în care fiecare copil să se simtă valorizat, inspirat și pregătit pentru viitor.